Organizatiile secrete - Jan van Helsing

Traficul comerţului cu opium al casei regale engleze în secolul al XVIII-lea

Înainte de a descrie câteva aspecte din Anglia, trebuie să clarificăm câteva situaţii şi noţiuni.

Regina Angliei este capul familiei regale engleze şi a impe­riului colonial englez. Capitala este Londra, unde se află sediul primului ministru şi al cabinetului său de miniştri. În Londra există însă un stat independent, „City"-ul, la fel ca statul Vatican de la Roma. City-ul, care este socotit ca cel mai bo­gat areal din lume, ocupă în inima Londrei 2,7 kilometri pătraţi.

Guvernul City-ului se numeşte „Coroana", compus din 13 bărbaţi, iar regele Coroanei este „Lordul Mayor". Aici se află cele mai bogate şi cele mai influente instituţii economice din lume ca: Banca Angliei controlată de Rotschild, Societatea londoneză Lloyd, Bursa de acţiuni din Londra, birourile concernelor de comerţ, „Fleet Street "-ul, inima lumii ziarelor şi a editurilor etc. City-ul nu aparţine Angliei. El nu este subordonat monarhiei engleze, nici parlamentului, nici guvernului englez. City-ul este adevăratul guvern englez, regina şi primul ministru sunt subordonaţi „Lordului Mayor" de care ascultă. La suprafaţă, guvernul englez se străduieşte să lase impresia că el este suveran, dar în realitate este numai marioneta City-ului. Dacă regina face o vizită în City, Lordul Mayor o întâmpină la „Temple Bar", poarta simbolică a City-ului. Regina se înclină şi cere permisiu­nea Lordului Mayor de a intra pe teritoriul „statului" lui suve­ran. El îi dă această permisiune înmânându-i spada statului. Lordul Mayor străluceşte în roba sa, poartă şi un lanţ şi păşeşte înainte iar regina îl urmează la o distanţă de doi paşi.

Banca Angliei a luat fiinţă datorită unui agent al lui Rot­schild, William Paterson. Ea este şi astăzi controlată de impe­riul Rotschild.

Aici, în City, în fiecare dimineaţă se fixează preţurile pen­tru toate bursele din lume la: cacao, cafea, aur, diamante, bumbac, cânepă, porumb şi absolut tot felul de mărfuri.

În Anglia au existat două imperii separate: unul era impe­riul colonial britanic sub stăpânirea casei regale, al doilea, imperiul sub stăpânirea „Coroanei" (City-ul) (Denumirea de „Coroana" s-a dat cu scopul de a induce în eroare lăsând impresia că este vorba de casa regală). Toate coloniile cu popoare de rasă albă (Africa de Sud, Australia, Noua Zeelanda, Canada) erau supuse autorităţii guvernului englez. Ce­lelalte colonii (India, Egipt, Bermude, Malta, Singapur, Hong-Kong, Gibraltar, coloniile Africii Centrale) erau coloniile „Coroanei", erau proprietatea City-ului.

Aceasta nu înseamnă că nu a existat o cooperare. East India Merchant Company (BEIMC) a adunat o avere fabuloasă din comerţul cu opium. BEIMC a înfiinţat „Misiunea Inland" a cărei funcţiune a fost să angajeze mâna de lucru ieftină din China. Aceşti muncitori chinezi, consumatori de opium, au creat astfel societăţii o piaţă de desfacere a acestui stupefiant. Casa regală engleză era atât de activă în acest comerţ cu opium încât a înfiinţat un impozit aplicat producătorilor de opium din India. Imense cantităţi de opium au fost transportate pe vasul „China Tea Clippers", din India spre China. Aceste transporturi au format 13% din venitul naţional al In­diei şi s-au efectuat toate sub controlul „Coroanei" în colabo­rare cu casa regală. Veniturile au fost astronomice, rezultate din vânzarea opiumului bengal în China. Bineînţeles, casa regală engleză nu dorea publicitate în această afacere, de aceea au mobilizat Serviciul secret englez pe „British Military Intelligence Department'' şi pe „Secret Intelligence Service".

Din anul 1791 până în 1894 au crescut plantaţiile de opium de la 87 la 663, toate concesionate de „Coroană". Anual se produceau în India 6.358.495{milioane) kilograme opium din care 6.144.132. (milioane) exportate în China. Acest trafic a durat un secol. In 1843 guvernul chinez a interzis importul de opium, ceea ce a dus la războiul cunoscut sub numele de „războiul opiumului".

În 1729, BEIMC a înfiinţat „Comitetul celor 300". Astăzi această organizaţie este una din cele mai influente din lume şi are ca scop tot formarea unui „guvern mondial", este aşa-zisa „elita City-ului".

Imperiul bancar Rotschild şi băncile aliate au fost toate im­plicate în comerţul cu opium: Banca Hong-Kong şi Shanghai, The British Bank of the Middle East, Midland Bank, Natio­nal and Westminster Bank, Barclays Bank, The Royal Bank of Canada şi Baring Brothers Bank. Toate aceste bănci sunt în „Comitetul celor 300". Mâna de lucru ieftină din China a fost folosită la construirea căii ferate Harriman care a făcut legătu­ra între California şi Coasta de Est a Americii. Aceşti lucră­tori chinezi erau consumatori de opium în America. Imperiul feroviar Harriman a fost finanţat de N.M. Rotschild & Sons Bank din Londra.

Rotschild şi plutonul de execuţie

De-a lungul istoriei, regii şi dictatorii au avut faima de a cheltui mai mult decât puteau să ia supuşilor prin impozite. De aceea, banii de care aveau nevoie erau împrumutaţi de la bănci. Prin ce mijloace însă banca percepea banii de la dator­nici dacă aceştia nu voiau sau nu puteau să plătească?

Metoda era războiul! Finanţarea unui guvern funcţionează ca şi finanţarea unei persoane pentru a-şi cumpăra un automo­bil. Dacă clientul nu-şi poate plăti ratele lunare, banca îi ia maşina, remorcându-i-o. Cu ce se remorchează o maşină? Cu o altă maşină. La finanţarea guvernelor este acelaşi lucru. Nu se finanţează numai un guvern, ci se dau bani şi altor guverne. Debitorul are grijă ca ambele ţări să fie la fel de puternice, ine­galitatea fiind produsă numai prin finanţare. Dacă o ţară nu-şi plăteşte datoriile va fi ameninţată de o altă ţară cu război.

De 160 ani lucrează Rotschild după acest principiu.

Nathan şi fraţii lui au început în Europa acest joc după profitul rezultat din războaiele lui Napoleon. In acest timp s-a instaurat în Europa aşa-numitul „echilibru între puteri" sau „echilibrul de forţe". Pentru a-şi consolida poziţia de stăpân din umbră, Rotschild a trebuit să clădească două grupări de putere în Europa cam de acelaşi calibru. El trebuia să fie sigur că regii „A" puteau fi ameninţaţi de regii „B". Bineînţeles, şi A şi B erau finanţaţi de el. Dar, mai trebuia o a treia putere, ca o „poliţă de asigurare", dacă unele naţiuni nu se aliniază. Aceas­tă a treia putere era Anglia lui Nathan. Anglia avea suprema­ţia în Europa. Şansele unei părţi în război erau măsurate de partea cui se află Anglia. Anglia se afla totdeauna de partea celui ce câştiga războiul. Puterea casei Rotschild prin eficienţa acestei politici a crescut aşa de mult încât la începutul acestui secol controla jumătate din averea întregii lumi.